Constantin Codreanu

M-am născut în Basarabia, în fosta Uniune Sovietică. Părinții m-au crescut cu dragoste de neamul românesc și de țară. Ei m-au învățat să îmi asum responsabilități în familie, între prieteni și în comunitatea în care trăiesc.

Sunt convins că ReUnirea este cea mai simplă și mai bună cale de a schimba în bine viața oamenilor din Republica Moldova. Am făcut din cauza unionistă un crez în viață. Unirea este o misiune pentru care vreau să merg până la capăt. Ea este mai presus de persoana mea.

Am ajuns în Parlamentul României pentru a-i sluji pe cetățenii din Republica Moldova. Am devenit Președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării. M-am ocupat activ de problematica a 12 milioane de oameni de peste hotare și am rezolvat mai multe dintre probleme lor. Am contribuit, în 2018, la adoptarea de către Parlamentul României a Declarației politice prin care Bucureștiul și-a arătat voința de a susține ReUnirea atunci când și Republica Moldova o va dori.

Am văzut cum este să studiezi, să muncești și să faci politică în România. În timp ce unii promit integrare europeană, eu am învățat, în calitate de demnitar al unui stat integrat în UE și NATO, ce e de făcut pentru ca oamenii să trăiască la standarde europene. M-am schimbat datorită acestor experiențe. Acum, este de datoria mea să mă întorc acasă pentru a transforma modul în care se face politică și administrație în Republica Moldova.

Candidez la Primăria municipiului Chișinău pentru că vreau să aduc aici experiență europeană, sprijin politic, mijloace financiare importante pentru susținerea bătrânilor și copiilor, locuri de muncă, eficiență administrativă, ordine și disciplină în mersul lucrurilor. Pentru asta am nevoie de sprijinul vostru. Votați-mă! Convingeți-i și pe alții să o facă!

Sunt tânăr, energic, onest, pozitiv și pus pe muncă în serviciul oamenilor. Sunt singurul candidat care poate câștiga în turul doi în fața minidodonului Ceban, ca să-i împiedicăm pe socialiști să pună mâna pe Chișinău. Orașul nostru merită o perspectivă de dezvoltare și modernizare.

În parcursul meu cetățenesc și politic am pus întotdeauna misiunea pe care o am de îndeplinit mai presus de mine ca persoană. Misiunea mea este de a transforma rapid și energic în bine viața oamenilor din Chișinău.

Uniți suntem mai puternici și putem oferi un restart Chișinăului! Haideți să luptăm pentru un viitor mai bun, mai sigur și mai prosper pentru părinții, rudele, prietenii noștri și pentru noi înșine.

Voi fi primarul care să unească și care să muncească pentru toți locuitorii municipiului Chișinău. Vă rog să mă ajutați să fac același lucru pe care l-am făcut în Parlament: unionismul faptelor bazat pe soluții concrete oferite cetățenilor.

Vă aștept alături de mine să punem piatra de temelie pentru victoriile noastre viitoare. Vreau să facem un alt fel de politică, una în care să avem lideri ridicați dintre noi pe baza meritocrației. Sunt sigur că doar împreună putem reuși!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

#restartChișinău