APELUL LUI CODREANU PENTRU TURUL II: SĂ NU ÎI LĂSĂM PE SOCIALIȘTI SĂ OCUPE PRIMĂRIA CAPITALEI ÎN ANUL CENTENARULUI

1. Mulțumesc frumos de 10.163 de ori! 

2. După o campanie agresivă, murdară și necivilizată, era absolut normal ca prezența la vot să fie una redusă. Tocmai de aceea, merită aplaudați toți cei care au ieșit, ieri, să voteze.

3. Pe lângă fraude, o parte dintre voturile noastre s-au pierdut din cauza lipsei reprezentanților/observatorilor în secțiile de vot. Este inexplicabil și inacceptabil că a existat această mare scăpare care ridică multe semne de întrebare.

4. Faptul că am deranjat anumite planuri și că reprezint un concurent puternic pentru parlamentarele din toamnă poate fi dedus din atacurile total nefondate care vor continua, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. Știu, de exemplu, despre existența unor înregistrări telefonice trucate și a unor tranzacții bancare false cu care să fiu atacat cât de curând... 

5. Atunci când vrei să le iei unora sursa din care fură pentru a-și alimenta puterea, vor folosi toate pârghiile posibile și imposibile. Gândiți-vă că nu ne batem cu oricine, ci cu oameni care sunt susținuți de Moscova. Plahotniuc și Dodon nu se vor lăsa măturați prea ușor de la putere. 

6. Am demonstrat că pot face față oricărui atac și oricărei minciuni la adresa mea. Este important ca și viitorii mei colegi care vor face pasul spre politică să înțeleagă că va fi nevoie de multă rezistență atât pe plan personal cât și public. 

7. Sunt multe lecții deduse înaintea acestei campanii, în timpul ei și după. Cea mai importantă - încrederea este un dar mult prea prețios ca să îl acorzi tuturor. În plus, de foarte multe ori, trebuie să accepți că și oamenii experimentați politic comit erori fundamentale.

8. A fost un exercițiu interesant și benefic din punct de vedere politic. Iar saltul de la 0 la 4,5 este unul consistent. Totuși, să nu ne îmbătăm cu apă rece. Nu e decât un început firav. Va trebuie să muncim mult pentru a progresa.

9. Năstase sau Ceban? Cred că glumiți. Deși m-am trezit cu minciuni și atacuri virulente din partea colegilor de la PPDA și PAS (cel cu "râsuri" lansat de Constantin Cheianu a intrat în istorie, desigur), obiectivul rămâne același pentru turul II - să nu îi lăsăm în Anul Centenarului pe socialiști să ocupe primăria capitalei.

10. Vă mulțumesc încă o dată tuturor celor care ați venit la vot (cel mai tare m-au impresionat cei veniți din Diaspora la Chișinău pentru a mă vota) și care ați crezut în faptul că trebuie și putem face un alt fel de politică în Republica Moldova. Continuăm împreună!

#RestartChișinău #RestartMoldova


4 Reacții

Verifică-ți emailul și activează-ți contul.
  • commented 2018-06-02 11:10:13 +0300
    Bravo, Constantin Codreanu. Ai făcut foarte bine, ca ai candidat. In Chișinău a apărut încă o forța politica de dreapta, care va ocupa la vot acel electorat de dreapta, dezamăgit de PL. Stai și la București, Vino și acasă. Moldovenii au nevoie de altfel de politicieni precum sunteți Dvs. Sper, ca la Parlanentare, PUN sa ia o cota mai mare, sa formeze un Bloc al forțelor de dreapta și sa între in Parlament. Formând o majoritate, Dreapta politica trebuie sa-și modifice atitudinea și programele de guvernare. Va doresc succes.
  • commented 2018-05-24 15:03:14 +0300
    Ai facut o fapta murdara implicandu-te,in campania pentru alegerele ocale,deoarice prin prezenta ta n-ai dat o sansa ca Pl sa-si revina ,si doi ai dezbinat si mai mult fortele unioniste.Daca asta ti-a fost scopul ,ti la-i atins.cat priveste alegerile parlamentare,mai bine stai la Bucururesti si nu profana ideeia unionista.Astazi europienismul si romanismul va fi preluat de PAS si DA,falsi europenisti si proromani,asa cum au fos la timpul lor partidele conduse de Braghis,Urechean,Filat ,dupa ce a trecut in umbra PPCD lui Rosca.
  • commented 2018-05-21 22:11:02 +0300
    Vorbeam azi cu prietenii, de ce nu ați renunțat la cursă înaintea cu doua trei zile sau să-i oferiți șansa să vă veprezinte Năstase și pe d-stră, adică să fi făcut campanie cot la cot…
  • commented 2018-05-21 17:16:37 +0300
    Va rugam in urmatoarea camapanie electorala sa va axati mai mult pe parcursul european decat pe Unire deoarece avem mai multi proeuropeni decat unionisti