VIZITĂ LA UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

Astăzi am avut plăcerea să mă întâlnesc cu profesorii și studenții de la Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), unica instituţie de învăţământ superior tehnic.

Am reiterat câteva obiective pe care le-am fixat în programul meu pentru Chișinău. Mă prezint în fața chișinăuienilor cu un plan concret pentru municipiu, care, dublat de încrederea și seriozitatea care mă caracterizează, poate rezulta într-un proiect care să schimbe la față capitala.

Am recunoscut și în fața profesorilor și studenților că aceste alegeri nu sunt despre Constantin Codreanu. Acest scrutin va arăta că suntem uniți, puternici și nu cedăm presiunilor. 20 mai este despre viitorul românesc și european al capitalei și al întregului stat.

Dragi profesori și studenți ai UTM, vă aștept la vot pe 20 mai!

 


DODON ȘI PLAHOTNIUC - RĂUL ABSOLUT

 


CÂT MAI RĂBDĂM?

1. Dragi prieteni, astăzi, am constatat că Republica Moldova este un loc în care trebuie să ai nervi de oțel și să faci eforturi considerabile pentru a avea un comportament decent și respectuos la dezbaterile la care participă alți contracandidați.

2. Unii dintre Dvs. au văzut care este nivelul celor care au făcut și vor să facă în continuare politică la Chișinău. Circ, acuzații nefondate, minciuni și hârtie igienică pe post de argument electoral.

3. De aceea am ajuns cel mai sărăc stat din Europa. De aceea avem o capitală cu drumuri ca după bombardament, o capitală neîngrijită, murdară, cu troleibuze care stau să se dărâme. Suntem mult prea departe de statutul de oraș european pe care ni l-au promis politicienii hoți, corupți și mincinoși de aproape 30 de ani. Cât îi mai răbdăm?

4. Cu toate acestea, nu regret pentru nicio clipă pasul făcut spre politica românească în 2016 și cel făcut acum la alegerile pentru primăria municipiului Chișinău. Am fost mereu conștient că statutul de persoană publică te expune din toate punctele de vedere. Este absolut firesc. Totuși, atacurile care s-au întețit în această ultimă săptămână par să întreacă orice limită. Imaginea mea contează prea puțin dacă acesta este prețul pe care trebuie să îl plătesc pentru a mă bate cu astfel de personaje toxice în vederea trimiterii lor la coșul de gunoi al istoriei.

5. Depinde doar de noi toți dacă lăsăm capitala și întreaga republică pe mâna unor astfel de așa-ziși politicieni sau dacă facem pasul decisiv spre a-i lipsi de puterea pe care o au. E simplu: votăm oameni neșantajabili, oameni care nu au făcut parte din schemele puse la cale de hoții din diverse regimuri - Voronin, Lucinschi, Plahotniuc. Chișinău merită un restart! Republica Moldova merită un restart!

#RestartChișinău #RestartMoldova

 


VIZITĂ LA LICEUL TEORETIC „LIVIU DELEANU”

Oamenii sunt dezamăgiți și așteaptă o alternativă politică!

Chișinăuienii vor oameni serioși în administrație!

Le-am vorbit astăzi cadrelor didactice de la Liceul Teoretic Liviu Deleanu despre Unirea pragmatică, despre proiectele mele pentru Chișinău și, poate cel mai important, despre cum putem face viața oamenilor mai bună, aici, la noi acasă.

 


VIZITĂ LA LICEUL TEORETIC ALEXANDRU IOAN CUZA

După discuțiile și vizitele avute la Centrul de Excelență în Informatică și IT, Liceul Teoretic „Columna”, Universitatea de Stat din Triaspol și Centrul de Excelență în Transporturi, astăzi am mers la Liceul Teoretic Alexandru Ioan Cuza.

Oamenii s-au săturat de circ politic!

Chișinăuienii așteaptă rezultate concrete!