Duminica la Biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel”

Sunt legat de credința ortodoxă și de Biserica noastră din primii mei ani de viață. Bunicul pe linia mamei a fost pălămar în sat, iar eu mergeam la biserică alături de el în toată duminica. Îmi amintesc și acum de momentele când citeam Apostolul, de acele învăţături sfinte, transmise prin ucenicii Mântuitorului Hristos. Când mă gândesc la Dumnezeu, mă gândesc și la responsabilitatea pe care o avem faţă de semenii noștri.

Am fost mereu alături de Mitropolia Basarabiei, care este un centru spiritual al românismului la Chișinău. Reprezentanţii bisericii româneşti din Republica Moldova contribuie consistent la menţinerea conştiinţei noastre naţionale. Le sunt recunoscător preoților și enoriașilor care au crezut în mine și m-au susținut la alegerile parlamentare din 2016. Le mulțumesc că mă sprijină și în aceste zile, în demersul meu politic care vizează Primăria Chișinăului.

Am răsplătit încrederea cu acțiuni și fapte concrete, printre care elaborarea a 13 pașapoarte de serviciu pentru clericii Mitropoliei Basarabiei, sprijinul pentru deschiderea Episcopiei de Bălți și demersurile pentru consolidarea sprijinului financiar.

Nu sunt politicianul tipic ce își aduce aminte de biserică doar în campanii electorale. Dorința de a ajuta, deschiderea largă către cetățeni și năzuința de a-mi continua misiunea sunt daruri dumnezeiești, pe care le urmez cu sfințenie.

Alături de credința comună care ne leagă, avem un obiectiv comun: de perpetuare a cauzei românești și a bunăstării pe acest meleag.

Duminică binecuvântată, dragi români!


PRIMARUL CETĂȚENILOR

Constantin Codreanu și purtătorul său de cuvânt Vlad Turcanu s-au întâlnit astăzi cu angajații întreprinderii „Telemar”, unul dintre cei mai mari producători şi distribuitori de produse din peşte pe teritoriul Republicii Moldova.

Candidatul PUN la primăria Chișinăului a discutat atât despre problemele întreprinderii, cât și despre cele ale municipiului.

De asemenea, cei doi s-au întâlnit cu cu lucrătorii de pe șantierul Basconlux din strada Mircea cel Bătrân, dar și cu muncitorii de la Baslift.

https://www.facebook.com/CodreanuPMP/posts/2013455592305873

De la conducere, la angajați, toți sunt convinși că doar un om tânăr în fruntea capitalei, cu viziuni europene și soluții concrete, poate oferi orașului o administrare bună.


Analist politic: „Un candidat curat și cu bun simț”

Analistul politic Igor Boțan: „Constantin Codreanu este un candidat curat și cu bun simț”

Constantin Codreanu a participat, astăzi, la dezbaterea publică „Vă rog să mă alegeți primar, pentru că...”, organizată de agenția Info-Prim-Neo.

În cadrul dezbaterii, a reiterat principalele probleme ale municipiului Chișinău și soluțiile pe care le-a identificat, atât pe termen scurt, dar mai ales, pe termen lung. 

„Municipiul Chișinău are un buget infim și nu poate face față problemelor care există. Eu vin cu fonduri din România și prin România. Voi face același lucru pe care l-am făcut în calitate de parlamentar al României. Ceea ce am reușit la Ialoveni, Telenești, Strășeni, prin acorduri de înfrățire, prin proiecte concrete, prin investiții de sute de mii de euro, vom reuși la fel și la Chișinău. Singura șansă pentru municipiul Chișinău este să ajungă în Uniunea Europeană, iar singura poartă pe care o are este România”, a declarat Constantin Codreanu.

Prezent la dezbatere, analistul politic Igor Boțan a spus că politicianul Constantin Codreanu este un candidat curat și cu bun simț. 

„Un avantaj al lui Constantin Codreanu este că nu este legat de mrejele politice din Chișinău. Deși este tânăr, este deputat în Parlamentul României, inclusiv în urma campaniei desfășurate aici, pe teritoriul Republicii Moldova. Poate aduce fonduri pentru dezvoltarea Chișinăului. Și cel mai important lucru: Constantin Codreanu are bun simț”, a afirmat Igor
Boțan.

https://www.facebook.com/sustinatoriiluicodreanu/videos/1623409001100459/

Ion Ceban fuge de Codreanu!

Deși n-a reușit să-și înceapă campania electorală, candidatul lui Igor Dodon, Iv. Ceban, dă deja primele semne de slăbiciune. Invitat la o dezbatere publică organizată de agenția Info-Prim-Neo, Ceban a dat înapoi pe motiv că la aceeași discuție va participa Constantin Codreanu, specificând că nu dorește să participe la o horă a unioniștilor.

Pe lângă faptul că hora românească, din câte se vede, nu-i este familiară, lui Iv. Ceban ar trebui să i se amintească și o expresie românească: De ceea ce ți-e frică, nu scapi.

Aici puteți urmări dezbaterea: 


Vlad Ţurcanu, purtător de cuvânt şi persoană de încredere

Constantin Codreanu, candidatul PUN la Primăria Municipiului Chișinău a anunțat, astăzi, într-o conferință de presă că fostul consilier prezidențial Vlad Turcanu devine purtătorul său de cuvânt şi persoana sa de încredere.

„Mă bucur că îl am alături pe Vlad Ţurcanu, un om pe care l-am apreciat dintotdeauna”, a declarat Constantin Codreanu.

Vlad Țurcanu a spus, la rândul său, că participarea lui Constantin Codreanu în alegerile municipale este o voință a electoratului pro-românesc din capitală, care în prezent nu este reprezentat de niciun alt candidat.

„Ar fi nedrept ca această majoritate proromânească din Chișinău să nu fie reprezentată la aceste alegeri. Constantin Codreanu este o expresie a acestei voințe”, a declarat ex-consilierul prezidențial.

Vlad Țurcanu va coordona activitățile de comunicare ale candidatului Constantin Codreanu și-l va reprezenta pe acesta în spațiul public pe durata campaniei electorale.

#restartChişinău