APELUL LUI CODREANU PENTRU TURUL II: SĂ NU ÎI LĂSĂM PE SOCIALIȘTI SĂ OCUPE PRIMĂRIA CAPITALEI ÎN ANUL CENTENARULUI

1. Mulțumesc frumos de 10.163 de ori! 

2. După o campanie agresivă, murdară și necivilizată, era absolut normal ca prezența la vot să fie una redusă. Tocmai de aceea, merită aplaudați toți cei care au ieșit, ieri, să voteze.

3. Pe lângă fraude, o parte dintre voturile noastre s-au pierdut din cauza lipsei reprezentanților/observatorilor în secțiile de vot. Este inexplicabil și inacceptabil că a existat această mare scăpare care ridică multe semne de întrebare.

4. Faptul că am deranjat anumite planuri și că reprezint un concurent puternic pentru parlamentarele din toamnă poate fi dedus din atacurile total nefondate care vor continua, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. Știu, de exemplu, despre existența unor înregistrări telefonice trucate și a unor tranzacții bancare false cu care să fiu atacat cât de curând... 

5. Atunci când vrei să le iei unora sursa din care fură pentru a-și alimenta puterea, vor folosi toate pârghiile posibile și imposibile. Gândiți-vă că nu ne batem cu oricine, ci cu oameni care sunt susținuți de Moscova. Plahotniuc și Dodon nu se vor lăsa măturați prea ușor de la putere. 

6. Am demonstrat că pot face față oricărui atac și oricărei minciuni la adresa mea. Este important ca și viitorii mei colegi care vor face pasul spre politică să înțeleagă că va fi nevoie de multă rezistență atât pe plan personal cât și public. 

7. Sunt multe lecții deduse înaintea acestei campanii, în timpul ei și după. Cea mai importantă - încrederea este un dar mult prea prețios ca să îl acorzi tuturor. În plus, de foarte multe ori, trebuie să accepți că și oamenii experimentați politic comit erori fundamentale.

8. A fost un exercițiu interesant și benefic din punct de vedere politic. Iar saltul de la 0 la 4,5 este unul consistent. Totuși, să nu ne îmbătăm cu apă rece. Nu e decât un început firav. Va trebuie să muncim mult pentru a progresa.

9. Năstase sau Ceban? Cred că glumiți. Deși m-am trezit cu minciuni și atacuri virulente din partea colegilor de la PPDA și PAS (cel cu "râsuri" lansat de Constantin Cheianu a intrat în istorie, desigur), obiectivul rămâne același pentru turul II - să nu îi lăsăm în Anul Centenarului pe socialiști să ocupe primăria capitalei.

10. Vă mulțumesc încă o dată tuturor celor care ați venit la vot (cel mai tare m-au impresionat cei veniți din Diaspora la Chișinău pentru a mă vota) și care ați crezut în faptul că trebuie și putem face un alt fel de politică în Republica Moldova. Continuăm împreună!

#RestartChișinău #RestartMoldova



PE 20 MAI VOTĂM PRIMARUL CARE UNEȘTE

Dragi români din Chișinău și din suburbii,

Duminică vine un moment în care putem conecta capitala Republicii Moldova la spațiul românesc și cel european, cu toate beneficiile evidente care decurg din această apropiere: investiții în infrastructură, mii de locuri de muncă, curățenie, oportunități de dezvoltare pentru toate domeniile și o atmosferă europeană.

Am stat prea mult la cheremul unor aventurieri politici care și-au făcut jocurile în detrimentul intereselor noastre vitale, de ordin material și spiritual. Ei au pierdut contactul cu realitatea tristă în care trăim, scufundând Chișinăul în mizerie și incertitudine.

Eu vă redau speranța de a trăi într-un oraș plăcut și confortabil.

Investițiile pe care le voi aduce în Chișinău și suburbii și un nou model de administrare a capitalei vor schimba din temelie capitala noastră. Trebuie să credem că putem să ne luăm viața în mâini. Altfel vom continua să ne zbatem în deznădejde și nemulțumire.

Sunt conștient că unii dintre Dumneavoastră stați pe gânduri dacă să-mi acordați votul. Vă îndemn ca atunci când reflectați, să alegeți între trecut și viitor.

Sunt un unionist pragmatic și serios. Nu mă las până nu obțin ceea ce promit.

Ca să pot să vă apăr interesele, am nevoie de susținerea Dumneavoastră, pe 20 mai.

Înregistrați-vă VOTUL, sesizați orice fraudă, orice abatere electorală pe care o observați și încurajați-i și pe ceilalți să facă la fel pewww.codreanuprimar.md/vot 

Contactați-ne la numerele de telefon 022 260 009 și 069 457942, dacă aveți informații despre fraudarea alegerilor.

Vă mulțumesc!


DUMINICĂ VOTĂM CODREANU


Vasile Bahnaru pentru Constantin Codreanu!

 


Vizită la IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”

Am anunțat la începutul acestei campanii electorale că sistemul de sănătate rămâne o prioritate pentru mine, continuare a demersurilor întreprinse în calitate de parlamentar pentru sprijinirea medicilor basarabeni.

Astăzi am vizitat Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, unde am găsit oameni dedicați, adevărați profesioniști, care luptă zilnic pentru a salva vieți.

Mulțumesc tuturor medicilor și asistenților medicali pentru că au grijă de sănătatea noastră!

Mulțumesc tuturor medicilor și asistenților medicali care m-au sprijinit în această campanie!

Împreună vom reuși! Pe 20 mai vă aștept la vot!